Duminică, 20 august, la TVR1, Dana Constantinescu şi echipa ei vin cu sfaturi despre florile de vară, cultura de lavandă, floarea de vanilie şi gloxinia. Iată sumarul ediţiei:
Subiectul 1 - flori de vara: muscata, petunie, trandescantia, voalul miresei, alyssum, floarea de miere, etc. Florile de vara, parfumate si multicolore ne pot ajuta sa ne transformam gradina intr-un mic colt de Rai. Ce sa alegem, cum sa le ingrijim, in ce locuri sa le amplasam si cum sa le avem inflorite cat mai mult timp ne va invata interlocutoarea noastra, Florina Ilisie.
Interlocutor: Florina Ilisie, Ineu, jud. Arad
Subiectul 2 - cultura de lavanda. Cei care intră în afaceri cu ”aurul mov” din agricultură sunt, în general, români care dispun de suprafețe mai mici, de câteva hectare și au o sumă disponibilă pentru a investi. Pregătirea solului pentru cultivare implică mai multe proceduri specifice, precum arat, discuit, frezat și, opțional bilonarea – la fel ca în legumicultură. Pentru un hectar, aceste lucrări ajung la circa 2.000 de lei dacă utilajele sunt închiriate, așa cum fac, la început, cei mai mulți ”pionieri” ai lavandei.
Interlocutor: Ion Faur, Ineu, jud. Arad
Subiectul 3 - Floarea de vanilie sau Heliotropium este o bună alegere, dacă doriţi o plantă cu flori uşor de cultivat şi cu un parfum puternic, de unde si numele de vanilie salbatica. Se găsesc varietăţi purpurii, albastre şi albe. Planta poate fi dirijată ca o plantă standard. Vanilia poate fi ţinută mai mulţi ani ca o plantă de casă, dar capacitatea de a da inflorescenţe atractive se diminuează cu vârsta.
Interlocutor: Virgil Oprea, Rafov, jud. Prahova
Subiectul 4 - Gloxinia. Flori mari catifelate sub formă de clopoțel și frunze mari pufoase, aceasta este scurta descriere a plantei de gloxinia. Deși nu are florile parfumate, gloxinia compensează prin varietatea mare de culori pe care le oferă. Poate avea flori de un alb imaculat sau pot fi purpurii, violet, mov închis în variante simple sau în combinație cu alte culori.
Interlocutor: Rendi Ferencz, Sf. Gheorghe, jud. Covasna
/ fantvr1
http://www.tvr.ro
http://www.tvrplus.ro
/ tvrcanaluloficial